O prietenie de anotimpuri ....

Mereu am afirmat ca nu am nici un prieten caruia sa ii impartasesc frimiturile mele din viata de zi cu zi... Am tot auzit ca prietenii sunt aceia care se trezesc la 3 dimineata si vin sa iti aline sufletul, sau ca sunt aceia care iti spun ca esti prost numai pentru ca iti vor binele...

Eu o inteleg altfel....

Acum 5 ani, in luna iulie mancam Shaorma la ora 2 noaptea, mergand agale cu amicul meu pe strazi. Radeam, plangeam, filozofam si ajungeam in fiecare seara la acceiasi concluzie: Steaua polara si luna "Rulzz in intuneric". Scoala si ranile din dragoste erau subiecte cu trairi ce vesteau sfarsitul lumii, viitorul visa frumos impreuna cu noi cu fiecare pas parcurs in intuneric.

Secretul nostru era tocmai prietenia ce ne lega... In fata grupului eram simpii amici de gratar si bere, insa luna stia fiecare povestire...

Stelele straluceau peste muntii acoperiti de brazii inalti... priveam pierduta norii ce treceau pe langa luna... fiori de racoare ma cuprindeau... imi simteam corpul amortit pe iarba rece.... simt pasi ce se apropie de mine... nu mai misc... astept un cuvant. Un corp si o tigara se asaza langa mine, fara sa spuna nimic imi acopera spatele cu o patura ... umbra se uita la stele ... cu buzele intre-deschise il intreb de ce nu doarme ... imi raspunde dupa o pauza lunga de tacere: "am venit la intalnire cu luna".

Era totul atat de palpitant, ne ascundeam de toata lumea, eram ca doi intrusi ... in aceea noapte am stat pana s-a crapat de ziua... era fratele pe care nu l-am avut niciodata ....nu imi mai aduc aminte ce am vorbit in aceea noapte.... ne visam peste ani... fumam si plangeam iar luna ne era partasa...

Vara a trecut, iar anotimpul ploilor si-a facut rau intre potecile noastre. De Craciun ne-am spus sec: Craciun Fericit! ... Ianuarie a trecut, si m-am trezit primavara ... ma simteam atat de vie, de matura! Deja il vedeam ca pe un copil, nu ne mai vazusem de 6 luni si ceva zile.... credeam ca eu m-am maturizat iar el a ramas un copil... Ne-am revazut si ... am plans, am realizat amandoi ca amintirile ce ne leaga ne aduc lacrimi si am decis sa nu reluam acest capitol. A venit iar vara... ne-am revazut si ne-am promis ca nu vom mai fi melancolici! Dar deja o lacrima curgea pe obrazul meu drept, amintirea celui care m-a ranit il facea si amicul meu sa isi reaminteasca suferinta cauzata de Femeie... de steaua lui ce o visa in fiecare seara.... Am continuat sa ne intalnim in complicitate cu luna...

Putea oare sa existe o prietenie intr un baiat si o fata bazata pe atatea emotii si rani deschise din iubire?

Oare era mai mult dar amandoi fugeam de adevar?

In acel an intalnirle noastre s-au prelungit pana in decembrie... S-au incheiat brusc cu o cina si voie buna... In aceea seara dabea ne-am adresat 2 vorbe... lumea din jur ne tinea gandurile si visele departe de luna ... Au urmat ani de tacere, in care fiecare a devit stapan pe proia-i viata. Alte persoane au umplut golurile si am uitat usor unul de celalalt...

Insa secretul nostru purtat de cer ne-a readus impreuna... acum ne vorbim, ne simtim unul pe celalalt numai ca varsta si-a pus amprenta... a dispraut inocenta, lacrima a devenit vorba iar fapta a indoctrinat sufletul si trairea. Ne privim ca doi oameni maturi, am uitat ce secrete am impartit si ce "tragedii" am infruntat impreuna... Ne vom indeparta iar unul de celalalt... ne vom lasa purtati pe frunzele care cad din pomi ....

Stiu doar ca prietenia noastra a fost una spirituala si sincera. A fost singurul om care nu m-a tradat niciodata... mi-a spus intotdeauna ce sunt prin ochii lui.

O prietenie ce nu a lasat bariera timpului sa intervina... o prietenie ce isi va avea mereu ca prietena luna si steaua polara...